CHIBZUINȚĂ

Definiție

Chibzuință (substantiv feminin) înseamnă:

  1. Capacitatea de a judeca bine și cu atenție, de a lua decizii înțelepte și de a acționa cu prudență și moderație.
  2. Atitudinea de a fi econom și de a gestiona resursele în mod eficient.

Etimologie

Cuvântul chibzuință provine din verbul a chibzui, care înseamnă „a gândi cu atenție”, „a delibera”, și care la rândul său provine din cuvântul vechi slav kibzъvati (a gândi, a socoti).

Sinonime

  1. Prudență – grijă și circumspecție în acțiuni sau decizii.
  2. Precauție – măsuri luate pentru a preveni problemele sau riscurile.
  3. Economie – gestionarea resurselor într-un mod eficient și calculat.
  4. Judecată – capacitatea de a lua decizii înțelepte bazate pe raționament și experiență.
  5. Moderație – comportament echilibrat, lipsit de exces.

Antonime

  1. Nechibzuință – lipsă de judecată sau prudență; acțiune nesăbuită.
  2. Imprudență – lipsă de precauție sau circumspecție.
  3. Risipă – folosirea nesăbuită și nejustificată a resurselor.
  4. Exces – acțiune exagerată, fără măsură.

Exemplu de utilizare

  • „Chibzuința lui în gestionarea banilor i-a permis să economisească o sumă frumoasă.”
  • „Este important să acționăm cu chibzuință pentru a evita problemele în viitor.”

Lasă un comentariu