Definiție
Chibzuință (substantiv feminin) înseamnă:
- Capacitatea de a judeca bine și cu atenție, de a lua decizii înțelepte și de a acționa cu prudență și moderație.
- Atitudinea de a fi econom și de a gestiona resursele în mod eficient.
Etimologie
Cuvântul chibzuință provine din verbul a chibzui, care înseamnă „a gândi cu atenție”, „a delibera”, și care la rândul său provine din cuvântul vechi slav kibzъvati (a gândi, a socoti).
Sinonime
- Prudență – grijă și circumspecție în acțiuni sau decizii.
- Precauție – măsuri luate pentru a preveni problemele sau riscurile.
- Economie – gestionarea resurselor într-un mod eficient și calculat.
- Judecată – capacitatea de a lua decizii înțelepte bazate pe raționament și experiență.
- Moderație – comportament echilibrat, lipsit de exces.
Antonime
- Nechibzuință – lipsă de judecată sau prudență; acțiune nesăbuită.
- Imprudență – lipsă de precauție sau circumspecție.
- Risipă – folosirea nesăbuită și nejustificată a resurselor.
- Exces – acțiune exagerată, fără măsură.
Exemplu de utilizare
- „Chibzuința lui în gestionarea banilor i-a permis să economisească o sumă frumoasă.”
- „Este important să acționăm cu chibzuință pentru a evita problemele în viitor.”